Cotul tenismanului (epicondilita laterală): de ce doare și ce vă poate ajuta

Ce este

Cotul tenismanului, numit medical epicondilită laterală, este o suferință a tendoanelor care prind mușchii antebrațului de partea exterioară a cotului. Acolo se află o mică proeminență osoasă, epicondilul lateral. Mușchii care pornesc de aici ridică încheietura și degetele. Potrivit Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi (AAOS), prin suprasolicitare, tendonul se uzează sau apar rupturi microscopice la locul de prindere, iar zona devine dureroasă.

Tenisul și celelalte sporturi cu rachetă pot provoca această problemă, dar nu doar sportivii o fac. AAOS arată că ea apare mai des la cei care folosesc intens și repetat mușchii antebrațului, de exemplu zugravi, instalatori, tâmplari, muncitori din industria auto, bucătari sau măcelari. Cei mai mulți pacienți au între 30 și 50 de ani. Uneori apare fără o cauză cunoscută.

Cum se manifestă

Simptomele apar treptat. Durerea începe ușor și crește în câteva săptămâni sau luni, de obicei fără o lovitură la început. Apar durere sau senzație de arsură pe partea exterioară a cotului, strânsoare mai slabă a mâinii și, uneori, durere noaptea. Durerea crește la gesturi cu antebrațul, cum sunt ținutul unei rachete, răsucirea unei chei sau strângerea mâinii cuiva. Cel mai des este afectat brațul dominant, dar pot fi afectate ambele.

Cum se pune diagnosticul

La consultație, medicul apasă ușor pe epicondilul lateral și face câteva teste, de exemplu vă cere să întindeți încheietura și degetele împotriva unei rezistențe, cu brațul întins. Spuneți-i dacă v-ați lovit vreodată la cot sau dacă aveți poliartrită reumatoidă ori o boală a nervilor.

Uneori se fac investigații, ca să fie excluse alte cauze ale durerii. Radiografia exclude artroza cotului. RMN-ul arată cât de afectat este tendonul și poate fi făcut și la gât, pentru că o hernie de disc cervicală poate da durere în braț. Electromiografia arată dacă un nerv este comprimat, pentru că simptomele pot semăna cu cele ale cotului tenismanului.

Cum evoluează

Potrivit AAOS, 80–95% dintre pacienți au rezultate bune cu tratament fără operație. Într-un studiu olandez publicat în The Lancet, 83% dintre pacienții din grupul care doar a așteptat au raportat un rezultat bun la un an. Un studiu australian a ajuns la o concluzie asemănătoare: la un an, majoritatea pacienților stăteau bine, cu sau fără kinetoterapie.

Ce poate include tratamentul

În funcție de caz, tratamentul poate include:

• reducerea pentru câteva săptămâni a sportului, a muncii grele și a activităților care provoacă durere;
• medicamente pentru durere;
• kinetoterapie, cu exerciții pentru întărirea mușchilor antebrațului;
• o orteză purtată pe dosul antebrațului;
• infiltrații cu cortizon sau cu PRP;
• terapia cu unde de șoc;
• verificarea rachetei, la cei care joacă tenis.

Studiile arată câteva lucruri despre aceste variante. În studiul australian, pacienții care au făcut kinetoterapie au stat mai bine decât cei care au așteptat în primele șase săptămâni, iar la un an diferența dispăruse.

Infiltrația cu cortizon dă cea mai rapidă ușurare, dar rezultatele ei la un an sunt mai slabe. În studiul din The Lancet, la șase săptămâni, 92% dintre pacienții cu infiltrație stăteau bine. La un an, procentul scăzuse la 69%, sub cel al pacienților care făcuseră kinetoterapie sau care doar așteptaseră. Un studiu publicat în JAMA a găsit același tipar. În primul an, 54% dintre pacienții care primiseră cortizon au avut o recidivă, adică s-au simțit mai bine la început, iar apoi durerea a revenit. După o injecție placebo, recidiva a apărut la 12%. AAOS recomandă ca infiltrațiile cu cortizon să fie folosite cu măsură la cot, pentru că, repetate, pot slăbi locul unde se prinde tendonul.

PRP-ul, plasma bogată în trombocite obținută din propriul sânge, are rezultate diferite de la un studiu la altul. Într-un studiu danez, la trei luni, nici PRP-ul, nici cortizonul nu au redus durerea mai mult decât o injecție cu ser fiziologic. Un studiu turc a găsit rezultate mai bune pentru PRP decât pentru cortizon la șase luni, fără să aibă însă un grup placebo.

Operația se poate discuta dacă simptomele nu se ameliorează după 6–12 luni de tratament fără operație, potrivit AAOS. Un studiu australian a comparat operația clasică, în care se îndepărtează porțiunea degenerată a tendonului, cu o operație placebo, în care tendonul a fost doar expus prin incizie, fără să fie atins. Ambele grupuri s-au ameliorat, fără diferență între ele. Studiul a avut doar 26 de pacienți, așa că rezultatul trebuie citit cu prudență.

Ce se potrivește în cazul dumneavoastră se stabilește la consultație. Dacă durerea de cot nu trece, veniți să ne lămurim de unde vine și să stabilim ce avem de făcut.

Întrebări frecvente

Informațiile din acest material au caracter educativ și nu înlocuiesc consultația medicală. Pentru o evaluare personalizată, programați o consultație.