Gonartroza — Ghid complet despre artroza de genunchi

Ce este gonartroza?

Gonartroza este termenul medical pentru artroza de genunchi — o afecțiune degenerativă în care cartilajul articular se deteriorează progresiv. Este cea mai frecventă formă de artroză și una dintre principalele cauze de invaliditate la nivel mondial ^[2].

Articulația genunchiului este cea mai mare și mai complexă din corp. Este formată din trei compartimente: cel intern (medial), cel extern (lateral) și cel femoropatelar (dintre femur și rotulă). Cartilajul hialin care acoperă suprafețele osoase permite mișcarea lină și fără durere. Când acest cartilaj se uzează, apare durerea, rigiditatea și, în timp, pierderea mobilității.

Gonartroza nu este o boală a vârstnicilor exclusiv, deși vârsta rămâne principalul factor de risc. Poate apărea și la persoane tinere, mai ales după traumatisme articulare, la supraponderali sau la cei cu predispoziție genetică.

Gonartroza primară vs. secundară

Gonartroza primară apare fără o cauză externă identificabilă — este rezultatul uzurii naturale a cartilajului, accentuate de vârstă, greutate și predispoziție genetică. Debutează de obicei după 55-60 de ani și este de 3-4 ori mai frecventă la femei.

Gonartroza secundară are o cauză identificabilă: un traumatism vechi (fractură articulară, ruptură de menisc sau ligament), o boală inflamatorie (poliartrită reumatoidă), o infecție articulară sau o deformare congenitală. Poate apărea semnificativ mai devreme — la 30-40 de ani.

Distincția este importantă: gonartroza secundară este parțial prevenibilă prin tratarea corectă și la timp a leziunilor articulare.

Factori de risc

Factori nemodificabili:

• Vârsta — cel mai puternic predictor
• Sexul feminin — risc de 3-4 ori mai mare, accentuat după menopauză
• Predispoziția genetică — calitatea cartilajului este parțial moștenită
• Traumatisme articulare anterioare

Factori modificabili (pe care îi puteți controla):

• Excesul ponderal — fiecare kilogram în plus transmite aproximativ 4 kg de forță suplimentară pe genunchi la fiecare pas
• Suprasolicitarea repetitivă — meserii cu genuflexiuni repetate, transport de greutăți
• Sedentarismul — musculatura slabă nu protejează suficient articulația
• Deformările de ax necorectate — genu varum (picioare „în O”) sau genu valgum (picioare „în X”)

Simptomele gonartrozei

Gonartroza se instalează lent. Simptomele se agravează treptat, de-a lungul lunilor și anilor:

Durerea — inițial doar la efort (mers prelungit, scări, ridicare de pe scaun), apoi și în repaus sau nocturn. Este de obicei localizată pe fața internă a genunchiului (compartimentul medial este cel mai frecvent afectat).

Rigiditatea — senzația de genunchi „blocat" dimineața sau după perioade lungi de imobilitate. Se ameliorează după câteva minute de mișcare. Dacă rigiditatea durează peste 30 de minute, poate sugera o cauză inflamatorie (poliartrită), nu artroză.

Cracmentele — senzația de „scrâșnet" sau „nisip" la mișcarea genunchiului. Cracmentele izolate, fără durere, sunt frecvente și benigne. Devin relevante când se asociază cu durere.

Umflarea — episoade repetate de genunchi umflat („apă la genunchi"), mai ales după efort. Lichidul sinovial se acumulează în articulație ca reacție la inflamație.

Deformarea — în stadii avansate, genunchiul își pierde alinierea normală. Cel mai frecvent apare deformarea în varus (picioare „în O").

Instabilitatea — senzația că genunchiul „cedează" la mers, mai ales pe teren neregulat.

Limitarea progresivă a mobilității — nu mai puteți să vă ghemuiți ușor, să încălțați un picior peste celălalt sau să coborâți scările normal.

Modificarea mersului — începeți să compensați inconștient — pas mai scurt, transfer pe celălalt picior, șchiopătare ușoară.

Ce NU este artroză

• Cracmente fără durere: frecvente, benigne, nu necesită tratament.
• Durere ocazională după sport intens: probabil suprasolicitare, nu uzură.
• Durere acută cu inflamație evidentă: poate fi entorsă, leziune meniscală, gută — necesită evaluare diferită.

Cum se pune diagnosticul?

Examenul clinic — medicul ortoped evaluează mersul, alinierea membrelor, mobilitatea articulară, stabilitatea, punctele dureroase și prezența lichidului articular.

Radiografia în ortostatism — investigația de bază. Se realizează cu pacientul în picioare, pentru a evidenția corect îngustarea spațiului articular sub greutatea corpului. Arată: îngustarea spațiului articular, osteofite, scleroza osului subcondral, deformarea de ax.

Teleradiografia membrelor inferioare — necesară în cazurile cu deformare de ax, pentru măsurarea exactă a axului mecanic. Esențială înainte de protezare.

RMN — nu este necesară de rutină pentru diagnosticul artrozei. Se solicită când se suspectează leziuni asociate (menisc, ligament) sau când diagnosticul este incert.

Analize de sânge — nu diagnostichează artroza, dar pot exclude alte cauze de durere (gută, poliartrită reumatoidă, infecție).

Cele 4 stadii ale gonartrozei

Artroza se clasifică în 4 stadii (clasificarea Kellgren-Lawrence), fiecare cu caracteristici și opțiuni de tratament diferite:

Important: stadiile sunt un ghid, nu o sentință. Mulți pacienți cu artroză stadiul II-III au o calitate bună a vieții cu tratament conservator corect. Progresia nu este inevitabilă — controlul greutății, exercițiile și tratamentele potrivite pot încetini semnificativ evoluția.

Decizia: când să mergi la ortoped

Dacă bifați 3 sau mai multe dintre semnele de mai sus, este momentul pentru o evaluare.

Cu cât veniți mai devreme, cu atât mai multe opțiuni aveți la dispoziție:

• Stadiu incipient (Kellgren-Lawrence I-II) → tratament conservator: kinetoterapie țintită, modificări de greutate, eventual infiltrații.
• Stadiu mediu (Kellgren-Lawrence III) → conservator + infiltrații cu acid hialuronic sau PRP.
• Stadiu avansat (Kellgren-Lawrence IV) → discuție despre proteza de genunchi.

Diagnosticul e simplu: radiografie de genunchi + examen clinic. Nu sunt necesare analize de sânge speciale.

Incipient sau avansat: ce schimbă practic pragul

Gradul radiologic descrie articulația, nu pacientul. Scara Kellgren-Lawrence a fost construită ca să ordoneze imaginile, nu ca să spună cine are nevoie de operație ^[1]. Văd în cabinet genunchi cu spațiu articular aproape dispărut la oameni care merg zilnic pe distanțe mari, și genunchi cu modificări moderate la oameni care nu mai dorm noaptea. Radiografia rămâne necesară, dar nu decide singură.

Ce cântărește la decizie este impactul funcțional din ziua dumneavoastră obișnuită. Vă întreb, de regulă, câți metri mergeți fără să vă opriți, dacă durerea vă trezește noaptea, dacă puteți urca o scară fără să vă țineți de balustradă și la ce ați renunțat în ultimul an — grădina, drumul până la piață, o excursie, jocul cu nepoții. Răspunsurile la aceste întrebări se schimbă mai repede decât imaginea de pe film și spun mai mult despre momentul potrivit al fiecărei etape de tratament.

De aceea aceeași imagine radiologică poate duce la două planuri diferite. La un pacient cu artroză moderată și viață activă, un program de kinetoterapie și controlul greutății pot fi suficiente ani de zile. La altul, cu aceeași imagine, dar cu durere de repaus și somn întrerupt, discuția despre intervenție începe mai devreme.

Tratamentul conservator

Tratamentul artrozei de genunchi este un spectru, nu o alegere binară. Ordinea de mai jos nu este întâmplătoare: primele două măsuri au cel mai bun raport între dovezi și risc, iar celelalte se adaugă peste ele, nu în locul lor.

Exercițiul terapeutic și kinetoterapia

Exercițiul stă pe primul loc. O sinteză Cochrane a găsit dovezi de calitate înaltă că exercițiul terapeutic pe uscat reduce durerea de genunchi la pacienții cu artroză, cu un beneficiu care se menține între două și șase luni după terminarea programului supravegheat, de o mărime comparabilă cu cea a antiinflamatoarelor ^[7]. Este singura măsură care lucrează în favoarea dumneavoastră și după ce ați plecat din cabinet.

Practic, înseamnă trei lucruri. Întărirea cvadricepsului, mușchiul din partea din față a coapsei, care preia o parte din solicitarea articulației la fiecare pas. Activitate aerobică cu impact redus — mers, bicicletă, înot, bazin — pentru condiție fizică și greutate. Și progresie treptată: se începe cu puțin, se crește lent, iar durerea care persistă la câteva ore după ședință arată că doza a fost prea mare. Un program construit de un kinetoterapeut, cu supraveghere la început, de regulă se tolerează mai bine decât unul copiat de pe internet. Am adunat exercițiile pe care le recomand cel mai des în articolul despre exercițiile pentru genunchiul cu artroză.

Controlul greutății

Greutatea acționează pe două căi: mecanic, prin forța care trece prin articulație la fiecare pas, și metabolic, prin inflamația de fond. Studiul Framingham, pe femei urmărite timp îndelungat, a arătat că scăderea în greutate reduce riscul de a dezvolta artroză simptomatică de genunchi: o scădere de aproximativ 5,1 kg pe parcursul a zece ani a scăzut șansele de a face boala cu peste 50% ^[3]. Este un rezultat de prevenție, la femei care încă nu aveau boala — nu o măsură a durerii la cine are deja artroză. Îl spun exact așa, ca să nu rămâneți cu impresia că un anumit număr de kilograme aduce un anumit procent de ameliorare.

La pacienții care au deja artroză de genunchi, dovada vine din alt studiu. În studiul randomizat IDEA, adulții supraponderali și obezi cu artroză de genunchi care au urmat dietă combinată cu exercițiu au avut o scădere ponderală mai mare, forțe de compresie mai mici în genunchi și o inflamație mai redusă decât cei care au urmat doar una dintre cele două ^[4]. Concluzia practică este simplă: dieta și mișcarea împreună fac mai mult decât fiecare separat.

Medicația antiinflamatorie

Antiinflamatoarele scad durerea și permit reluarea mișcării, ceea ce este util mai ales în perioadele de acutizare. Se folosesc pe perioade limitate, la doza minimă care are efect. Efectele adverse digestive, renale și cardiovasculare cresc cu durata administrării și cu vârsta, iar la pacienții cu boală de stomac, boală de rinichi sau tratament cardiologic discuția se face împreună cu medicul de familie sau cu specialistul care îi urmărește. Formele aplicate local pe genunchi sunt o opțiune de luat în calcul când tratamentul oral nu este bine tolerat. Un antiinflamator luat lună după lună, fără reevaluare, nu este un plan de tratament.

Bastonul și ortezele

Bastonul are un singur detaliu care contează, și e cel mai des greșit: se ține în mâna opusă genunchiului bolnav. Așa preia o parte din încărcare la momentul potrivit al pasului. Înălțimea se reglează la nivelul încheieturii mâinii, cu brațul relaxat pe lângă corp. Mulți pacienți îl refuză din motive de imagine, apoi merg mai puțin — iar mersul mai puțin slăbește musculatura care protejează articulația.

Orteza de descărcare are rost mai ales în artroza unicompartimentală, adică atunci când este uzat un singur compartiment al genunchiului, de regulă cel intern, iar axul membrului este deviat. Ea mută o parte din încărcare spre compartimentul sănătos. Se poartă la activitățile care provoacă durere, nu permanent, și se tolerează diferit de la pacient la pacient. Talonetele și încălțămintea cu amortizare corectă ajută unii pacienți; altora nu le schimbă nimic.

Infiltrațiile

Acidul hialuronic se administrează cu ideea de a îmbunătăți proprietățile lichidului articular. Aici trebuie să fiu exact: o meta-analiză amplă a concluzionat că vâscosuplimentarea are un beneficiu mediu mic și nesemnificativ clinic, cu un risc crescut de reacții adverse serioase ^[5]. Unii pacienți raportează totuși o ameliorare pe care o resimt real. De aceea nu scot procedura din discuție, dar nici nu o propun ca prim pas: decizia se ia individual, după ce s-au epuizat măsurile cu beneficiu dovedit, și cu limitele spuse dinainte. → Broșură informativă: Infiltrații cu acid hialuronic

Terapia PRP — poate stimula procesele de reparare tisulară prin factorii de creștere din propriul sânge; regenerarea cartilajului distrus nu este dovedită. → Broșură informativă: Terapia PRP

Artroscopia — utilă când există o leziune mecanică specifică (menisc rupt, corpi liberi) care agravează simptomele. Nu vindecă artroza în sine. → Aflați mai multe despre artroscopie

Când se pune problema protezei

Pragul este funcțional, nu radiologic. Nu operez o imagine; discut despre operație atunci când viața de zi cu zi s-a strâns în jurul genunchiului. Semnele care apar cel mai des în această discuție sunt patru.

Durerea de repaus și cea nocturnă. Durerea care apare când stați pe scaun sau care vă trezește din somn arată o articulație solicitată chiar și fără efort. Somnul întrerupt câteva nopți pe săptămână schimbă tot restul: dispoziția, apetitul, disponibilitatea de a face mișcare.

Distanța de mers care scade. Când în urmă cu un an mergeați câteva sute de metri fără oprire, iar acum vă opriți după câțiva pași, curba coboară vizibil. Nu e nevoie de o măsurătoare exactă; comparația cu anul trecut e suficient de clară.

Activitățile abandonate. Lista lucrurilor la care ați renunțat este, de regulă, cel mai onest indicator. Când ea crește de la an la an, artroza a preluat controlul deciziilor.

Tratamentul conservator dus până la capăt, fără rezultat. Adică un program de kinetoterapie făcut corect și cu regularitate, controlul greutății încercat serios, medicație folosită în perioadele de acutizare. Dacă toate acestea au fost făcute și durerea a rămas, discuția despre proteză nu este un eșec, ci pasul următor.

Când ajungem aici, urmează o evaluare completă înainte de a stabili orice. Am descris pașii ei separat, în pagina despre evaluarea pentru operație.

Proteza de genunchi, pe scurt

Intervenția înlocuiește suprafețele articulare uzate cu componente metalice și un insert din polietilenă care preia rolul cartilajului. Osul se remodelează cât este necesar pentru potrivirea implantului, iar ligamentele care stabilizează genunchiul se păstrează sau se echilibrează, în funcție de tipul de proteză și de deformarea de ax. Când uzura este limitată la un singur compartiment, se poate discuta o proteză parțială; când este generalizată, se folosește una totală. Detaliile tehnice și pregătirea sunt descrise pe pagina despre proteza de genunchi.

Întrebarea care vine imediat este cât ține. Pe datele registrelor naționale de artroplastie, aproximativ 82% dintre protezele totale de genunchi sunt încă funcționale la 25 de ani de la implantare ^[8]. Este o cifră de populație, obținută pe zeci de mii de pacienți, nu o promisiune pentru un caz anume. Vârsta la operație, greutatea, nivelul de activitate și eventualele complicații mută rezultatul individual în ambele direcții.

A doua întrebare este dacă merită. Aici prefer să vă spun cifra care se citează mai rar. Într-un studiu pe pacienți cu proteză totală de genunchi, majoritatea au fost mulțumiți, dar aproximativ unul din cinci nu a fost: satisfacția a fost între 72% și 86% pentru durere și între 70% și 84% pentru funcție ^[6]. Cel mai puternic predictor al nemulțumirii nu a fost vârsta sau tipul de implant, ci așteptarea neîndeplinită — pacienții cu așteptări care nu s-au împlinit au avut un risc de 10,7 ori mai mare de a fi nemulțumiți.

Din acest motiv insist pe discuția dinaintea operației. O proteză poate reduce durerea și poate reda mersul pe distanțe rezonabile. Nu face genunchiul de la douăzeci de ani și nu readuce alergarea, genuflexiunea completă sau sportul de contact. Un pacient care intră în sală știind exact asta are, de regulă, altă experiență la ieșire decât unul care a auzit doar partea bună. Dacă aveți o recomandare de operație și vreți să o cântăriți cu cineva, puteți cere a doua opinie ortopedică.

Fumatul intră în aceeași discuție. O sinteză a literaturii pe pacienți operați de proteză de genunchi și de șold a arătat că fumătorii activi au un risc semnificativ mai mare de complicații postoperatorii și de deces ^[9]. De aceea cer oprirea fumatului înainte de intervenție.

Recuperarea, în linii mari

Mobilizarea începe precoce, la scurt timp după operație. Nu e o formă de curaj impus: genunchiul care se mișcă devreme se recuperează, de regulă, mai bine decât cel ținut nemișcat. Mersul se face cu sprijin — cadru sau cârje la început, apoi baston — până când forța musculară și echilibrul permit renunțarea la ele.

Partea de muncă adevărată este recâștigarea forței cvadricepsului și a amplitudinii de mișcare. Mușchiul slăbește repede și se reface lent, iar acest decalaj explică de ce mulți pacienți simt genunchiul „nesigur” în primele săptămâni, chiar când durerea a scăzut deja. Exercițiile se fac zilnic, în doze mici, sub îndrumarea unui kinetoterapeut.

Revenirea la activități este treptată și diferă de la pacient la pacient, în funcție de vârstă, de starea musculaturii înainte de operație și de celelalte boli. Nu promit un calendar, pentru că nu l-aș putea respecta pentru toți. Etapele și problemele frecvente sunt descrise pe larg în articolul despre recuperarea după proteza de genunchi.

Se poate preveni gonartroza?

Complet — nu. Dar se poate încetini semnificativ:

• Mențineți o greutate corporală sănătoasă
• Faceți exerciții regulate cu impact redus (înot, bicicletă, mers)
• Tratați corect orice traumatism articular (menisc, ligament)
• Evitați suprasolicitarea repetitivă
• Întăriți musculatura din jurul genunchiului

Prevenția este de departe mai eficientă decât tratamentul. Cu cât veniți mai devreme la o evaluare, cu atât mai multe opțiuni aveți la dispoziție.

Întrebări frecvente

Se poate opera un singur genunchi sau amândoi deodată?

De regulă se operează un genunchi pe rând, începând cu cel care doare mai mult. Operarea simultană a ambilor genunchi se discută doar la anumiți pacienți, cu stare generală bună și fără boli asociate importante, pentru că solicitarea organismului și a recuperării este mai mare. Decizia se ia individual, împreună cu medicul anestezist.

Cât durează recuperarea completă?

Diferă de la pacient la pacient și nu vă pot da o cifră pe care s-o respect pentru toți. Mersul cu sprijin începe în primele zile, iar forța și amplitudinea de mișcare se refac treptat, pe parcursul mai multor luni, cu exerciții făcute regulat. Vârsta, starea musculaturii înainte de operație și celelalte boli schimbă ritmul.

Mersul pe jos îmi strică genunchiul?

Nu. Mersul face parte din activitatea aerobică cu impact redus care intră în tratamentul artrozei, iar dovezile pentru exercițiul terapeutic sunt de calitate înaltă în privința reducerii durerii ^[7]. Ce poate deranja este doza: distanțe mult mai mari decât cele obișnuite, teren accidentat sau încălțăminte nepotrivită. Dacă durerea crește și se menține câteva ore după plimbare, reduceți distanța și creșteți-o apoi lent.

Ajută condroprotectoarele?

Nu am o sursă solidă pe care să mă sprijin ca să vi le recomand. Dovezile pentru suplimentele de tip glucozamină și condroitină sunt slabe și inconsecvente, așa că nu vă promit nimic în privința lor. Unii pacienți le iau și spun că se simt mai bine; nu le interzic, dar nu le pun în locul kinetoterapiei și al controlului greutății, unde dovezile există.

Ce risc au fumătorii?

Mai mare decât al nefumătorilor. O sinteză a literaturii pe pacienți operați de proteză de genunchi și de șold a arătat că fumătorii activi au un risc semnificativ mai mare de complicații postoperatorii și de deces ^[9]. Oprirea fumatului înainte de intervenție este una dintre puținele variabile pe care le puteți schimba singur.

Pentru context, vedeți pagina dedicată despre proteza de genunchi și pagina despre infiltrația cu celule stem, iar dacă vreți să aprofundați subiectul, citiți desprezgomotele articulare și când sunt un semn de alarmă și despreexercițiile potrivite pentru genunchiul cu artroză.

Dacă cel care are problema este un părinte, iar dumneavoastră vă ocupați de programări și de drumuri, am scris separat ghidul pentru copilul adult al unui părinte care șchiopătează.

→ Programează o consultație